Valorile patrimoniului cultural si traditiile au reprezentat intotdeauna pentru societate o semnificativa legatura cu trecutul, un instrument formativ, educativ si de inaltare spirituala, de afirmare a mindriei de neam sau a prestigiului local. Pentru elita societatii, intelectuali, din plin si neconditionat, pentru cetateanul de rind, mai putin si doar selectiv.
Patrimoniul se preteaza de minune instrumentalizarii, fiind un bun aliat al ideologiilor, ceea ce la scara istoriei a fost cu plus sau minus. Pentru romāni, ca si pentru multe alte popoare, descoperirea, valorificarea si idealizarea monumentelor istorice a fost un mijloc de afirmare a demnitatii nationale, adesea integrat in marile batalii pentru afirmarea independentei, a dreptului de existenta intr-un stat national. Stilurile nationale de arhitectura, cum ar fi cel neoromānesc, de pilda, forjate la cumpana veacurilor al XIX-lea si al XX-lea, reprezinta o rezultanta a interesului marcat fata de monumentele istorice ale popoarelor, de cercetarea mai sistematica, de restaurarea sau conservarea acestora. In istoria recenta, am fost, unii, martorii incercarilor de aservire a culturii, inclusiv a protectiei patrimoniului mobil si construit, in slujba "nobilelor idealuri" ale comunismului autohton, una din fatadele cu pretentii de moralitate in spatele careia s-a pus la punct o varietate de miscare national-comunista, pentru a tine intreaga societate in clestele ideologic, pentru a dezvolta controlul si represiunea in interiorul granitelor nationale, - o cortina suplimentara in spatele cortinei de fier.
In conditiile societatii post-industriale, pragmatica si orientata catre profitabilitate, nu neaparat exclusiv economica, ce se asteapta de la patrimoniul cultural, devenit o realitate complexa, fragila si supusa unei multitudini de riscuri? In 1999, Banca Mondiala a organizat la Florenta, Italia, o mega-reuniune intitulata "Cultura conteaza" (Culture Counts) care a discutat mai degraba din perspectiva economiei culturii, cum se pot integra cultura si patrimoniul cultural in dezvoltarea durabila a comunitatilor. Dincolo de elogierea valorilor si dimensiunilor traditionale ale sectorului cultural, s-a incercat (si staruintele sint de atunci remarcabile peste tot) sa se gaseasca strategii, instrumente prin care industriile culturale, unele categorii de patrimoniu si de actiune culturala pot prelua procente din piata fortei de munca, pot dinamiza economia locala si regionala, in special formele nou ivite de turism, pot aduce efectiv incasari la buget pentru obtinerea sustenabilitatii partiale si pentru ca subdomenii culturale traditional subventionate de societate / comunitate sa supravietuiasca in conditiile asaltului globalizarii si consumerismului.
Intr-o cheie asemanatoare de abordare, Strategia culturala a Romāniei pe 10 ani, elaborata de un grup de experti straini si romāni in cadrul Programului "Dimensiunea culturala a democratiei", componenta "Intarirea capacitatii institutionale", finantat pentru Ministerul Culturii din fonduri Phare (1999-2001), propunea un mecanism similar de concentrare catre obiective de patrimoniu cultural, catre atingerea unui stadiu satisfacator de sustenabilitate si de relaxare a presiunii de subventionare de la bugetul central catre creatia contemporana si alte categorii de activitate culturala cu "potential de profitabilitate" social si economic mai redus. Regretabil, acest document, la acea vreme inovator pentru Romānia, a ramas in sertarele ministeriabililor, iar de atunci, alte incercari 100% autohtone de strategie culturala nu au avut mai mult succes. In plus, dupa 2001 a fost pornit procesul de descentralizare administrativa si institutionala in cultura, demers neinsotit de componenta strategica si de vreo schita, macar, de mecanism de finantare compatibil cu delegarea de competente si responsabilitati catre noii "ordonatori de credite". Cel mai neacoperit domeniu in aceste circumstante este patrimoniul cultural, deoarece, nu-i asa, patrimoniul nu numai conteaza, dar si costa!
Aceste provocari, informatiile abundente, inclusiv pe Internet, precum si impactul unor experiente reusite in Europa si America de Nord, ne-au determinat sa incercam o schimbare de semn aritmetic in abordarea strategiilor pentru patrimoniul cultural. Trebuie spus ca echipa actuala s-a coagulat in mai multe etape si una semnificativa a fost programul de masterat al Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" din Bucuresti, pentru gestiunea patrimoniului cultural. Cum doua dintre dizertatiile de absolvire au fost dedicate strategiei culturale a judetului Prahova si programelor de dezvoltare urbana centrate pe patrimoniu, propunerea de a experimenta la noi strategii (denumite in tarile anglo-saxone bottom-up) de valorificare durabila a patrimoniului comunitar a venit firesc si cu entuziasm frizind inconstienta. Ne-am folosit de cadrul administrativ creat pentru dezvoltarea regionala si am selectat judetul Prahova, in care potentialul patrimoniului cultural este ridicat, iar dezvoltarea economica si sociala, mult mai dinamica decit in alte judete, incurajeaza vizibil descentralizarea si autonomia locala.
Limitarea fondurilor si a capacitatii de cuprindere ne-au determinat sa lucram intr-un proiect pilot cu un esantion de comunitati pilot mici, orase si comune deopotriva. Parteneriatul stabilit cu Asociatia ECOVAST Romānia si colaborarea dlui. arhitect Calin Hoinarescu (reputat profesionist in domeniul restaurarii monumentelor istorice, onorat de Uniunea Europeana cu Premiul Europa Nostra in 2003, un cercetator dedicat valorilor culturale si traditiilor judetului Prahova) au constituit un alt moment semnificativ al proiectului, in urma caruia am selectat cele cinci comunitati pilot din cuadrantul de NE al judetului (valea superioara si mijlocie a Teleajenului si Slanicului): orasele Valenii-de-Munte si Slanic si comunele Cerasu, Izvoarele si Maneciu.
Pot fi aduse multe argumente legate de avantajul gindirii strategice pornite de la baza, speram ca informatiile puse pe site-ul Internet al proiectului sa o dovedeasca in lunile urmatoare, dar trebuie mentionat faptul ca, pentru Romānia, o astfel de metodologie da sanse de apropiere si asimilare a unor concepte neluate in seama nici de legiuitori, nici de teoreticieni si nici de administratorii culturali: diversitatea culturala, dimensiunea participativa a interventiilor in patrimoniul cultural si valorificarea patrimoniului imaterial.
Pentru prima faza, intitulata reteaua si instrumentele, proiectul este cofinantat de administratorul de proiect, Fundatia Culturala Inforom, de Ministerul Culturii si Cultelor printr-o subventie in baza HG 49/2003 si de Consiliul Judetean Prahova printr-un contract de asociere in baza HCJPH nr. 107/22.08.2005; au fost solicitate fonduri si altor finantatori (Faza 2). Banii ministerului sustin vizitele de contact in comunitatile pilot, partial acest seminar de lansare din Ploiesti, realizarea site-ului Internet pe platforma caruia se prevede functionarea retelei de sprijin a comunitatilor si elaborarea unui ghid-instrumentar dedicat valorificarii patrimoniului si traditiilor culturale antrenate in procesul de dezvoltare locala si microregionala. Fondurile solicitate judetului acopera parte din seminarul de lansare, realizarea unui pliant de promovare a proiectului si a initiativelor comunitare, distribuirea gratuita a acestuia si a ghidului-instrumentar in comunitatile pilot si localitatile judetului.