Prima pagină Despre proiect Parteneri Harta Noutăţi Link-uri Opinia ta Contact

Copyright

Fotografiile prezentate în acest site aparţin autorilor: Aurelian Stroe (toate clădirile) şi arh. Ana Maria Hariton (interioare Teatrul Naţional din Craiova). Reproducerea fotografiilor fără permisiunea autorilor reprezintă o încalcare a legii.

Pentru toate textele şi imaginile prezentate în acest site, Fundaţia Culturală INFOROM este deţinătorul cesiunii drepturilor de autor. Reproducerea şi utilizarea neautorizată sunt interzise.

Palatul administrativ din Baia Mare
1970

Palatul administrativ din Baia Mare a fost construit între 1969-1970, dupa planurile unui colectiv condus de arhitectul Mircea Alifanti. Din colectiv faceau parte arhitectii Adrian Panaitescu, Alexandra Florian si Tiberiu Benedek. Proiectul de rezistenta apartine inginerilor Alexandru Cismigiu, Dragos Badea si Alexandru Eliescu; instalatiile electrice sunt proiectate de ing. Dénes Ladislau, cele de încalzire de Francisc Lung, instalatiile tehnico-sanitare de Ion Burlan. Expresie a unui stil personal, elaborat de arhitectii Mircea Alifanti si Adrian Panaitescu (ilustrat si prin Sediul politico-administrativ si hotelul Coroana din Bistrita), Palatul administrativ este considerat de Mircea Lupu, edificiul emblematic al functionalismului liric, în varianta sa dramatica .

Perceperea defavorabila, limitata de vecinatati, a conditionat compozitia spatial volumetrica a Palatului administrativ. Asezat pe o strada, cu prospect modest, ce leaga centrul nou si centrul vechi al orasului, obiectul de arhitectura ar fi fost perceput cu dificultate în lipsa unor elemente-semnal. Corpul principal al cladirii, cuprinzând holul, sala de conferinte si birourile conducerii este primul element de impact, venind dinspre directia centrului nou. Turnul, contrapondere verticala a volumului acestui corp, constituie semnalul vizibil în cazul perceperii dinspre centrul vechi.

Tot amplasamentul a determinat optiunea arhitectilor pentru crearea unei incinte orietate spre sud si nu pentru o simpla retragere de la aliniament, realizându-se, astfel, posibilitatea perceperii unei suite de imagini dinamice.

Deficientele si inadecvarea spatiala a cadrului construit (dificultatea citirii obiectului de arhitectura în desfasurarea strazii, vecinatatea unor cladiri fara calitati arhitecturale) sunt compensate de un cadru natural exceptional: fundalul spectaculos al dealurilor împadurite. Dinamismul compozitiei, sustinut de utilizarea subtila a materialelor creeaza un dialog tensionat si dramatic cu peisajul. Acest dialog este rezultanta unei interpretari profunde si foarte personale a arhitecturii populare locale – vazuta de arhitecti ca ”vecinatate spirituala” onoranta si, în acelasi timp, dificila. Considerentele de ordin logic-functional si cele expresive se îmbina în elaborarea obiectului de arhitectura prin interpretarea modelului vernacular, care nu ramâne niciodata la nivelul superficialului, al formelor decorative preluate direct. Chiar în cazul motivelor decorative recognoscibile (ca, de exemplu, în zona accesului principal) acestea sunt compuse cu o libertate ce îmbina surse dintre cele mai diverse (expresionismul, arhitectura organica), unificate de viziunea arhitecturala .

Cladirea se compune din patru corpuri principale, având urmatoarele functiuni: birouri ale functionarilor, hol de onoare si birouri de conducere, sala de sedinte cu o capacitate de 200 de locuri si turnul, destinat, initial, amenajarii unui mic muzeu regional de istorie a orasului. Birourile functionarilor sunt grupate în doua bare dublu tract ce se imbina la 120 de grade. Piesa de racord a barelor este constituita de o scara elicoidala, amplasata într-un hol vitrat generos. Racordul corpului principal de birouri cu volumul holului si birourilor de conducere se face prin intermediul salii de sedinte si al unui hol vitrat cu deschidere spre incinta.

Turnul constituie elementul simbol al cladirii si începe sau încheie, în functie de directia de apropiere, „acolada” planului. Datorita pozitiei de corp de margine, turnul defineste si inalta silueta edificiului. Amplasata în extremitatea de vest a corpului de birouri, scara exterioara îl încheie, ca element de capat bine definit prin tratare a volumului si finisaje.

Fatadele sunt finisate cu piatra de Magura, Bampotoc si Limpedea; montantii si traversele suprafetelor mari vitrate sunt din metal; tâmplaria din stejar; prefabricatele mari de la fatada, finisate cu praf alb de piatra. Pardoselile sunt din marmura (Ruschita, Alun, Moneasa) si din andezit de Bloaja; lambriurile sunt din ulm, stejar si paltin. Învelitorile sunt din tabla aramita si din tabla de arama pe portiunile aproape verticale (reborduri) de pe turn si luminator.

Simpla enumerare a finisajelor ne da o idee despre bogatia de materiale, sustinuta de calitatea detaliilor si de punerea în opera. Alternarea variata a suprafetelor, schimbarea de materiale de finisaj si texturi pe volume, plane si elemente de racord subliniaza caracterul dinamic al compozitiei, unitatea fiind asigurata prin stapanirea acelorasi cadente si ritmuri ce guverneaza întreg ansamblul.

Conceptia cladirii, explicitata magistral de profesorul Alifanti în articolul sau din revista "Arhitectura", urmareste logica functionala si constructiva, ca premisa a obtinerii expresivitatii, dupa un principiu creativ nou: „insolitul logic”. <Înteleg prin „insolit logic” – scrie profesorul Mircea Alifanti – acel insolit care nu este atât de sfidator încât sa nesocoteasca logica formei. Deci „insolitul” poate aparea, în arhitectura, ca replica onesta a unui fals „nou”.

Chiar în vorbirea curenta ”insolitul” include un anume fel de nou, de cele mai multe ori insolitul este un „produs” al contextului, al asocierii speciale>.

Obiectul de arhitectura rezultat ni se infatiseaza ca o suita de imagini dinamice cu puncte de interes ce ancoreaza silueta pe fundal, ca un sir de momente cu început si sfârsit, sustinute pe parcurs de elemente intermediare ce mentin interesului privitorului.

În compunerea planului, disciplina constrângatoare a rectangularitatii e sparta prin înclinarea dintre cele doua bare de birouri, prin directiile elementelor de capat (turn si scara), prin orientarea timpanelor si a holului vitrat de trecere între corpul principal si bara administrativa. Schimbarile de directie sunt reluate de soclul si laterala fatadei de sud a corpului principal, de accentele plinurilor de fatada si de pilele perforate ale intrarii. Acoperirea volumelor, atent studiata, creeaza efecte de perspectiva si accentueaza caracterul dinamic al compozitiei.

Aceeasi varietate bine stapânita se face simtita si în parcurgerea spatiilor interioare. Scara de onoare, într-o rampa spectaculoasa cu desfasurare continua, luminatorul – cu lumina filtrata printr-un trafor cu piramide angulare – si peretele decorativ al salii de sedinte sunt cele trei elemente care retin atentia privitorului. Usa pivotanta a salii de sedinte, peretele perforat al garderobei, balustrada masiva din lemn ce inconjoara supanta sustin parcursul, ca puncte si directii secundare de interes. Materialele si texturile diverse – marmura lisa a pardoselii, tencuiala buceardata a peretilor-trafor verticali, lemnul profilat al usii si balustradei – accentueaza bogata subtilitate a compozitiei.

Sala de sedinte ofera, într-un volum relativ restrâns, o varietate de imagini. Forma asimetrica a balconului e subliniata prin albul balustradei ce se regaseste în culoarea si materialul plafonului decorativ. Masa vibranta a cutiei de lemn, în care cafeniul scaunelor se integreaza subtil, se închide pe o latura cu decupajul ritmat al panourilor vitrate verticale.

Zona de legatura cu corpul de birouri, cu peretele vitrat deschis spre incinta se constituie într-un intermezzo luminos. Intersectia barelor dublu tract e marcata de scara circulara. Inserata într-un corp transparent, aceasta se desfasoara liber în holul pe trei niveluri. Latura de est a acestui hol e decorata cu o compozitie cu forme geometrice decupate în grosimea peretelui. Grafica decorativa a pardoselii din mozaic turnat se poate citi urmând desfasurarea scarii.

Alegerea si modul de punere în opera a materialelor de finisaj sunt remarcabile, realizând pe deplin dezideratul autorilor de a sugera, prin diversitate si mod de asociere, prin varietatea de tratare a suprafetelor, ornamentica bogata si subtila a arhitecturii maramuresene.
Expresivitatea compozitiei arhitecturale, elaborarea unui nou tip de regionalism în care caracterul local rezulta nu din preluarea formelor decorative ci din interpretarea subtila a caracteristicilor arhitecturii locale, sustinuta de bogatia vibranta a materialelor de finisaj, fac din Palatul administrativ din Baia Mare una dintre operele de arhitectura reprezentative pentru a doua jumatate a secolului XX.

Ana Maria Hariton, arhitect